Un grafic poate părea complicat la prima vedere, însă, după ce înțelegi câteva repere de bază, începe să fie unul dintre cele mai utile instrumente pe care le ai ca investitor.
Contează ce platformă folosești, cum citești mișcarea prețului, cum marchezi nivelurile importante și cum compari performanța unei companii cu piața în ansamblu.
De multe ori, diferența dintre o decizie luată la întâmplare și una bine argumentată stă în felul în care citești un grafic.
Mulți investitori sunt dispuși să reziste luni sau chiar ani întregi într-o acțiune aflată pe minus, cu speranța că „într-o zi își va reveni”.
Paradoxal, când aceeași acțiune intră pe plus și începe să atingă noi maxime, intră în panică: „Dacă nu vând acum, ratez profitul”.
De fapt, să vinzi o companie doar pentru că a atins un „maxim” este o decizie care te costă scump. O acțiune cu performantă chiar asta face: atinge noi maxime în mod constant. Ideea investițiilor nu este să te mulțumești cu un profit rapid, ci să îți păstrezi capitalul în acțiunile câștigătoare.
Dacă vrei să înveți cum să scapi de deciziile emoționale și să aplici reguli clare pentru a-ți maximiza randamentul pe termen lung, te invit miercuri, 8 iulie, de la ora 19:00, la webinarul: „17 Strategii de Investiții cu care să bați piața în 2026”.
👉 Click aici să-ți rezervi locul gratuit:
https://strategiideinvestitii.ro/webinar-17-strategii-de-investitii-2026/
Când faci primii pași pe bursă, te lovești imediat de o avalanșă de decizii: ce acțiuni să alegi, când să cumperi, în ce cantitate și, mai ales, cum să nu dai în bară.
Dacă încerci să rezolvi toate aceste necunoscute din prima, ajungi să stai cu ochii lipiți de ecran, blocat în prea multe detalii. Este o provocare reală pe care o văd frecvent la investitorii la început de drum.
Un ETF îți simplifică execuția, elimină frica de a alege greșit și te ajută să investești diversificat, fără să pierzi foarte mult timp.
Mulți investitori caută acțiuni „subevaluate”, convinși că o scădere mare înseamnă automat o oportunitate bună de cumpărare.
La prima vedere, logica pare simplă: cumperi ieftin și aștepți ca piața să recunoască valoarea reală a companiei.
În practică, însă, multe dintre acțiunile care au scăzut puternic rămân neperformante ani la rând. Capitalul continuă să iasă din ele, iar revenirea pe care investitorii o așteaptă poate întârzia mult mai mult decât își imaginează.
O acțiune ieftină nu este automat și o investiție bună. De multe ori, ceea ce numim „subevaluare” este doar un semn că piața evită compania respectivă.
Să cumperi acțiuni doar pentru că au scăzut mult este a doua dintre cele 5 capcane în care cad frecvent investitorii.
Dacă vrei să înveți cum să identifici acțiunile performante și să aplici strategii validate care înlocuiesc speculația, te invit miercuri, pe 8 iulie, de la ora 19:00 la webinarul: „17 Strategii de Investiții cu care să bați piața în 2026”.
Click aici să-ți rezervi locul gratuit:
https://strategiideinvestitii.ro/webinar-17-strategii-de-investitii-2026/
Una dintre cele mai populare strategii în rândul investitorilor este construirea unui portofoliu bazat pe dividende, cu scopul de a genera venit pasiv.
Această abordare a funcționat foarte bine în trecut, însă piața americană s-a schimbat în ultimii ani, iar randamentele obținute sunt, de multe ori, sub așteptările investitorilor.
Multe dintre companiile care plătesc constant dividende nu au avut o evoluție peste media pieței, ceea ce face ca simplul criteriu al dividendului să nu fie suficient atunci când îți construiești un astfel de portofoliu.
Să cumperi acțiuni doar pentru că oferă dividende este doar una dintre cele 5 capcane în care văd frecvent investitorii că intră.
Fii pe fază, zilele următoare vin și cu alte capcane de care să te ferești în investiții, indiferent dacă ești începător sau ai deja ceva experiență 🔥.
Un screener nu alege acțiunile în locul tău, dar îți economisește doar ore întregi de muncă. Decizia de investiție îți aparține în continuare.
De ce intră sau ies banii dintr-o companie? Cât de sănătoase sunt, în realitate, fundamentele ei? Cum îți dai seama dacă este susținută de rezultate sau doar de entuziasmul pieței?
Acestea sunt întrebările la care orice investitor ar trebui să știe să răspundă înainte să apese butonul de Buy.
Dacă vrei să înveți cum facem noi această analiză, te invit alături de mine și de echipa de analiști EquiPicker la workshopul LIVE care va avea loc miercuri, 1 iulie, de la ora 19:00:
„Bursa Americană: de unde ies și unde intră banii acum?”
Vom analiza împreună unde se mută capitalul instituțional, cum identifici companiile care devin vulnerabile într-un mediu cu dobânzi ridicate și cum separi afacerile solide de cele care sunt împinse în sus doar de hype.
Mai mult, vom lua câteva dintre cele mai populare acțiuni din zona AI și le vom analiza LIVE, folosind exact criteriile pe care le folosesc atunci când construiesc un portofoliu.
Înscrie-te aici:
https://equipicker.com/ro/workshop-bursa-americana/
(Accesul este limitat la 500 de participanți, aceasta fiind capacitatea maximă a platformei.)
Schimbările despre care vorbesc în acest video nu sunt întâmplătoare. În spatele lor se află o mișcare importantă de capital care schimbă, în această perioadă, dinamica pieței americane.
Pe măsură ce giganții din AI atrag zeci de miliarde de dolari prin majorări de capital, obligațiuni sau IPO-uri, piața trebuie să absoarbă această lichiditate. Iar asta poate pune presiune chiar și pe companii solide, chiar dacă fundamentele lor nu s-au deteriorat.
Miercuri, 1 iulie, de la ora 19:00, te invit la workshopul gratuit: „Bursa Americană: de unde ies și unde intră banii acum?”
Vom discuta despre cum influențează această goană după lichiditate evoluția companiilor din piață, cum identifici sectoarele și acțiunile către care se mută capitalul și cum faci diferența dintre o simplă corecție și o schimbare reală de trend.
👉 Click aici pentru a-ți rezerva locul: https://equipicker.com/ro/workshop-bursa-americana/
Ce am povestit pe scena Forbes pornește de la o realitate simplă: mulți oameni nu investesc pentru că sunt blocați de percepții, frici și idei greșite despre bursă.
În momentul în care vezi investițiile ca pe un „joc de noroc” sau crezi că ai nevoie de cunoștințe avansate ca să începi, decizia de a acționa este amânată la nesfârșit.
Problema este că timpul nu așteaptă, iar lipsa unei strategii clare se traduce în oportunități pierdute și bani care își pierd valoarea.
Valul de mega-IPO-uri: SpaceX, OpenAI și Anthropic. Cumperi direct la listare sau urmărești harta fluxurilor de capital?
Zilele acestea asistăm la un punct de inflexiune pe burse. Pregătirile pentru listarea SpaceX, OpenAI și Anthropic reprezintă mult mai mult decât o simplă serie de IPO-uri. Este testul suprem al apetitului pieței pentru AI, infrastructură digitală și economie spațială.
Vorbim despre o succesiune rară de mega listări care ar putea adăuga aproape 4 trilioane de dolari la capitalizarea piețelor. Ca să înțelegi dimensiunea, doar aceste 3 tranzacții ar putea mobiliza împreună 150-200 de miliarde de dolari, adică de câteva ori mai mult capital decât a atras toată piața americană de IPO-uri în tot anul 2025.
Însă abordarea pragmatică NU este să alergi să cumperi acțiunile la IPO cu orice preț. Trebuie să tratezi acest val de listări ca pe o hartă a fluxurilor de capital. Mai important decât dimensiunea listării este să înțelegi unde se duc banii după ce intră în companii.
Iată 3 elemente esențiale de care trebuie să ții cont ca investitor:
✅ Adevăratele oportunități sunt colaterale: capitalul atras de aceste companii nu rămâne blocat în bilanțuri. El se transformă rapid în echipamente, cipuri, capacitate cloud, energie și lansări de rachete. De multe ori, este mult mai profitabil să investești în furnizorii de infrastructură care absorb aceste bugete uriașe.
✅ Cele trei „inele” din jurul giganților: nu ai nevoie de un singur ticker magic. Oportunitățile durabile se împart în 3 zone: expunerea prin Big Tech (Microsoft, Google, Amazon), stratul de infrastructură fizică (calcul, rețea, energie) și fluxurile mecanice pe indici.
✅ SpaceX este barometrul absolut: modul în care piața va reacționa la listarea SpaceX din 12 iunie va dicta tonul și entuziasmul pentru viitoarele listări OpenAI și Anthropic.
Analiștii Equipicker au finalizat un raport amplu care conține tot ce trebuie să știi despre aceste IPO-uri și, mai ales, despre cum ar trebui să te poziționezi acum ca investitor.
Pentru că informația brută are nevoie de un plan de acțiune, vineri, 12 iunie (chiar în ziua listării SpaceX), de la ora 20:00, voi prezenta și diseca acest raport într-un workshop live:
”Este AI doar o bulă sau motorul principal al bursei?”
Vom lua aceste date macro și le vom transforma într-o strategie pe care să o poți aplica direct pe portofoliul tău, fără să cazi în capcana entuziasmului general.
Click pe link ca să-ți rezervi locul:
Calculatorul îți arată cât de puternice pot deveni investițiile recurente în timp. Dar există o diferență importantă între a investi constant și a investi eficient.
Poți economisi și investi ani la rând, iar rezultatele să fie complet diferite în funcție de acțiunile pe care le alegi, de modul în care gestionezi riscul și de strategiile pe care le aplici.
📅 De aceea, pe 11 iunie te invit la webinarul gratuit „Capcanele pieței: Ce NU mai funcționează pe bursă în 2026”.
Vom discuta despre greșelile care îi țin pe mulți investitori pe loc, strategiile care și-au pierdut eficiența și ce folosesc astăzi investitorii care reușesc să obțină randamente peste media pieței. În plus, îți voi arăta cum să-ți construiești un plan clar de investiții, astfel încât să iei decizii cu mai multă încredere și mai puține emoții.
👉🏼 Apasă aici pentru a-ți rezerva locul: https://strategiideinvestitii.ro/webinar-capcanele-pietei-sm/
PS: dacă vrei să te joci și tu cu calculatorul, click aici (am mai adăugat niște funcționalități faine spre deosebire de cel din clip): https://strategiideinvestitii.ro/calculator-randament/